Conectarea OnLine a caselor de marcat la serverul ANAF pentru toti contribuabilii din Romania

Conectarea OnLine a caselor de marcat la serverul ANAF pentru toti contribuabilii din Romania

29.03.2021 09:57

PROGRAMAȚI-VĂ DIN TIMP PENTRU CONECTAREA CASEI DE MARCAT DIRECT CU SERVER-UL ANAF

la telefon: 0724.539.206 sau 0731.554.555

email: vanzari@zeusservice.ro sau service@zeusservice.ro

Sa facem o mica recapitulare referitoare la schimbarile pe piata caselor de marcat din Romania

In anul 2018 toate casele de marcat au fost schimbate si tot de atunci casele de marcat fiscale functioneaza in regim OffLine, adica datele fiscale acumulate sunt exportate din aparate si transmise ANAF-ului printr-un formular denumit A4200.

Pasii urmati sunt : ( pentru modul de lucru OffLine - profil 0 ):

  • Pas 1: in intervalul 1 - 20 al lunii urmatoare se face exportul fisierelor (.p7b) din casa de marcat
  • Pas 2: se trimit aceste fisiere contabilului exportate pe un Stick USB, sau transmise pe email. Multi contabili prefera sa primeasca datele direct pe un dispozitiv de stocare extern - stick USB, SD card, etc. 
  • Pas 3: contabilul prelucreaza aceste fisiere cu programul DUK Integrator, program pus la dispozitie de ANAF.
  • Pas 4: se genereaza formularul F4102 care este semnat cu semnatura digitala a contabilului
  • Pas 5: se incarca documentul pe serverul ANAF ( in perioadele de incarcare mare a serverului ANAF, intre 15 si 25 ale fiecarei luni, acesta este un proces consumator de foarte mult timp)
  • Pas 6: se asteapta confirmarea incarcarii cu succes - Recipisa - care confirma daca datele au fost transmise cu succes sau au aparut erori.

Dupa cum se observa, se parcurg multe etape, sunt implicate mai multe persoane si dureaza mai mult timp.

Astazi, incepand cu 31 martie 2021, casele de marcat se vor trece in modul de lucru OnLine iar procedura prin care se transmit aceleasi fisiere (rapoarte) este simplificata substantial.

In modul de lucru OnLine este necesara o singura comanda. Efectuarea raportului Z.

In momentul in care este emis Raportul Z al casei de marcat se face si transmiterea datelor direct catre serverul ANAF (prin intermediul modulului GPRS inclus in casa de marcat). Confirmarea transmiterii cu succes a datelor fiscale este imprimata pe un bon direct de casa de marcat. 

Totul foarte simplu, rapid si fara multa bataie de cap.

Trebuie doar sa solicitati trecerea casei de marcat in regimul de lucru OnLine, adica conectarea directa cu serverul ANAF.

In data de 27 martie 2021 ANAF a publicat draftul de Ordin ANAF nr.435 prin care se incepe conectarea caselor de marcat fiscale din Romania. 

UPDATE: In data de 30 martie 2021 a fost publicat Ordinul nr.435/2021 in Monitorul Oficial nr. 319 / 30.03.2021

In acest Ordin ANAF se specifica urmatoarele:

Obligația de a asigura conectarea la distanţă a aparatelor de marcat electronice fiscale în vederea transmiterii de date fiscale către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală revine operatorilor economici.

Conectarea se realizează pe categorii de contribuabili, începând cu data de 31.03.2021, cu respectarea următoarelor termene:

a) până la data de 30.06.2021 operatorii economici încadrați în categoria marilor contribuabili;
b) până la data de 30.11.2021 operatorii economici din categoria contribuabililor mijlocii și mici.
c) operatorii economici care achiziționează aparate de marcat electronice fiscale ulterior datei de 1.12.2021, la data instalării aparatului de marcat electronic fiscal.

Operatorii economici care utilizează aparatele de marcat electronice fiscale instalate în zone deservite de rețele de comunicații electronice au obligația trecerii aparatelor din regimul de funcționare cu profil 0, la regimul de funcționare cu profil 1.

Trecerea la profilul 1 se face prin importul certificatului digital al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, urmat de importul unui fișier XML

Fișierele de profil se generează de către sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală și se pun la dispoziția tehnicianului de service într-o secțiune dedicată pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Importul fișierelor de profil, cele care asigura trecerea caselor de marcat in regimul de transitere OnLine a fisierelor XML ( trecerea din profilul 0 in 1, sau invers) , se efectuează exclusiv de către tehnicianul de service al distribuitorului autorizat sau al unității de service acreditate.

Va prezentam documentele emise de ANAF in care se explica aceste noutati aparute pe piata caselor de marcat:

Daca aveti intrebari suplimentare , va rugam completati in formularul alaturat sau solicitati infromatii la numerele de telefon din sectiunea Contact.

Va rugam sa incepeti din timp programarea pentru trecerea casei de marcat in Regim Online, deoarece, chiar daca pare un timp suficient de lung pana la data de 30 noiembrie 2021, in realitate s-ar putea sa nu fie asa.

Tineti cont de situatia pandemica, de masurile de securitate sanitara, de faptul ca trecerea casei in regimul Online poate sa dureze diferit de la o casa de marcat la alta. 

 

5 iulie 2021 -update conectari case de marcat 

 - Ministrul finanțelor a mai spus azi că, până la 30 iunie 2021, când s-a încheiat faza I a procesului de conectare, au fost legate aproximativ 85.000 de case de marcat. In aceasta faza obligativitatea conectarii a fost a marilor contribuabili. Cei care nu s-au conectat risca amenzi deoarece Ministrul de Finante nu este dispus sa amane digitalizarea acestui sistem.

Detalii pe pagina de Facebook a Ministrului de Finante: Facebook

Pentru contribuabilii mici și mijlocii, termenul este finalul lunii noiembrie 2021. Va recomandam sa solicitati conectarea din timp pentru a evita aglomeratia.

Companiile care nu respectă termenele impuse de Fisc riscă o amendă de la 8.000 la 10.000 de lei, așa cum reiese din coroborarea articolelor 3^1, 10 și 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului 28/1999, actualizata. Mai precis, acest act normativ prevede obligativitatea conectării aparatelor la sistemul ANAF și o amendă pentru neîndeplinirea obligației în termenele legale.

Comentarii
Comments are Closed for this post

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii